Senatul a adoptat legea privind majorarea pensiilor militare care au fost reduse în 2010

Senatul a adoptat legea privind majorarea pensiilor militare care au fost reduse în 2010
Publicat: 22/05/2013, 12:17
Actualizat: 25/06/2013, 17:29

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în unanimitate, proiectul de lege prin care sunt majorate pensiile militare care au fost reduse în luna decembrie 2010, măsura fiind aplicată doar în cazul celor care au obținut sume mai mici după recalcularea sau revizuirea pensiilor.

Proiectul de lege inițiat de mai mulți parlamentari ai PNL și PSD, între care Corneliu Dobrițoiu și Gabriel Oprea, urmează să fie supus votului final în Camera Deputaților.

Potrivit actului normativ, adoptat de Senat, măsura de majorare a pensiilor militare la nivelul din 2010 ar urma să fie aplicată din luna următoare intrării în vigoare a legii, cu toate că Guvernul a susținut ca dată de intrare în vigoare 1 ianuarie 2014.

Pentru a putea beneficia de majorarea pensiilor, militarii care au înregistrat o reducere a acestor venituri trebuie să adreseze Casei de Pensii o solicitare pentru emiterea unei decizii de revizuire.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Simona Bucura-Oprescu, anunț important pentru pensionarii din România! Cine sunt seniorii care vor beneficia de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în...
Acuzații la adresa PRO TV. Fanii sunt revoltați din cauza deciziei
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
EXCLUSIV! Feli Donose, confesiuni despre noul iubit: ”Mă bucură ceea ce trăiesc de o perioadă”
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre lama și alpaca?
×